In romana    In English    
7
septembrie
2010
16:19


NewsLetter









 


Proiecte

Activitati

Continuarea programului de voluntariat in cadrul Institutului de Reforme Penale

La data de 3 martie anul curent, Institutul de Reforme Penale a organizat sedinta voluntarilor. Programul de voluntariat din cadrul IRP prevede implicarea acestora in activitatile de prevenire a delncventei juvenile, medierii scolare, acordarea asistentei juridice la linia fierbinte 212 313 cit si in celelalte domenii de activitate a IRP - ului. 

Voluntarii au fost familiarizati cu toate domeniile de activitate, proiectele si planurile de viitor a organizatiei.

La fel s-au pus in discutie beneficiile celor care vor activa in calitate de voluntar, iata citeva dintre acestea:

- intelegerea  unor probleme cu care se confrunta persoanele implicate in sistemul de justitie penala;
- realizarea propriilor idei si autofirmarea in domeniu;
- experienta de lucru cu beneficiarii nostri: infractori, detinuti, ex-detinuti, victime etc.
- cunoasterea celor mai de vaza personalitati si reprezentanti ai justitiei din tara;
- invatarea practica, direct de la sursa precum si formarea unor  deprinderi utile;
- posibilitatea de a fi mai util societatii;
- oportunitatea de a fi membrul  unei organizatii prestigioase;
- testarea unei  noi profesiuni;
- oferirea ajutorului celor care sunt in impas;
- posibilitatea de a fi parte indisolubila a echipei IRP;
- cresterea nu numai in plan profesional dar si in plan personal: dezvoltarea abilitatilor intelectuale si de personalitate.
 
Atributiile voluntarului sunt stabilite in dependenta de domeniul in care acesta se va implica: 
- Justitie;
- Justitia juvenila;
- Justitia restaurativa;
- Reforma politiei;
- Probatiune;
- Reforma penitenciara;
- Alternative la detentie;
-  Migratie.


Voluntarul are libertatea de a alege sa faca ceea de ce considera ca este capabil si care ii aduce maxima satisfactie.

Implicarea voluntarilor, ne va ajuta sa ne apropiem cu inca un pas de misiunea organizatiei - contribuirea la respectarea drepturilor omului in sistemul de justitie penala din Republica Moldova.


Activitatea este desfasurata in cadrul proiectului Consolidarea Reformei Sistemului de Justie Penale in Republica Moldova, implementat cu suportul financiar al Organizatiei Interbisericesti pentru Dezvoltare in Cooperare (ICCO).

Voluntarii au participat la inscenarea unui proces de judecata – metoda eficienta de preventie a delincventei juvenile
La data  28 martie 2008 a avut loc activitate de preventie a delincventei juvenile cu ocazia vizitei Reprezentantilor Directiei municipale pentru protectia drepturilor copilului, la Centrul Comunitar pentru copii „Florile Dalbe”. Astfel a fost organizata o sceneta sub forma unui proces de judecata.  La aceasta au participat in mare parte copiii din cadrul acestui Centru, precum si doi organizatori – voluntari ai Institutului de Reforme Penale (Buravcenco Iulia, Vasilachi Sergiu). Procesul judecatoresc presupunea judecarea unei cauze penale cu privire la infractiunea de furt, care a fost comisa de un minor (sustragerea unui telefon mobil), urmind ca minorul sa-si recunoasca vinovatia. Cazul a fost preluat dintr-o situatie reala.Consider ca scopul de a preveni comiterea infractiunilor de catre minori, are o functie atit educativa, cit si una preventiva. Astfel acesta  a fost atins, lucru dedus din comportamentul nemijlocit al copiilor: care pe de o parte manifestau un interes sporit pentru insasi procedura de judecare, rolul partilor in proces, importanta obtinerii unor marturii veridice, iar pe de alta parte si-au retrait rolurile, s-au simtit responsabili.  Dupa sceneta Buravcenco Iulia a  prezentat informatii cu privire la delicventa juvenila in general, problematica minorilor, precum si factorii care influenteaza si determina minorii la comiterea infractiunilor. Sceneta a fost analizata si sub aspect psihologic – activitate moderata de catre  Natalia Stamboliuc.  Reprezentantii Directiei municipale petru protectia drepturilor copilului, si-au exprimat recunostinta tuturor participantilor, in special IRP-ului, evidentiind caracterul educativ pe care la avut acest „proces”.                                                                                                                                                  Buravcenco Iulia – voluntar IRP

Articole

Declaratia Universala cu privire la voluntariat

Adoptata de Comitetul Director International al IAVE, ianuarie 2001 Olanda
Voluntariatul este o componenta fundamentala a societatii civile. El insufleteste cele mai nobile aspiratii ale omenirii - pacea, libertatea, oportunitatea, siguranta si justitia pentru toate persoanele.
In aceasta epoca a globalizarii si a schimbarilor continue, lumea devine din ce in ce mai mica, mai interdependenta, mai complexa. Voluntariatul - la nivel individual sau de grup - reprezinta o modalitate prin care:
• pot fi intarite si sustinute valorile legate de comunitate, de serviciul adus aproapelui si de atasamentul fata de aproape;
• persoanele pot sa isi exercite drepturile si responsabilitatile de membri ai comunitatilor, in timp ce invata si se dezvolta pe percursul intregii vieti, realizandu-si astfel intregul potential uman.
Se pot stabili puncte legatura intre diferentele care ne despart astfel incat sa putem trai impreuna in comunitatii sanatoase, puternice, si sa lucram impreuna la identificarea de solutii la provocarile pe care le intalnim si sa conturam destinul nostru comun.
In zorii noului mileniu, voluntariatul reprezinta un element esential al tuturor societatilor. Voluntariatul transforma in actiune declaratia Natiunilor Unite conform careia 'Noi, oamenii' avem puterea de a schimba lumea.
Aceasta Declaratie promoveaza dreptul fiecarie femei, al fiecarui barbat sau copil de a se asocia in mod liber si de a activa ca voltunar fara deosebire de originea culturala sau etnica, religie, varsta, sex, si conditia fizica, sociala sau economica. Toate persoanele din lume trebuie sa aiba dreptul de a-si oferi in mod liber timpul, talentul si energia in beneficiul altora sau al comunitatii lor prin actiuni individuale sau colective, si fara a astepta recompense financiare.
Intentionam sa dezvoltam voluntariatul care:
• solicita implicarea intregii comunitati in identificarea si solutionarea propriilor probleme;
• ofera o voce celor care nu pot sa se reprezinte singuri;
• ofera altora posibilitatea de a participa ca voluntari;
• este complementar dar nu se substituie serviciilor care trebuie sa fie oferite de alte sectoare sau de angajatii platiti;
• ofera persoanelor posibilitatea de a acumula noi cunostinte si abilitati si de a isi dezvolta la maximum potentialul, increderea in sine si creativitatea;
• promoveaza solidaritatea la nivel de famile, comunitate dar si la nivel national si global.
Credem ca voluntarii si organizatiile si comunitatile pe care le deservesc au responsabilitatea comuna de:
• a crea un mediu in care activitatea voluntara are sens si contribuie la atingerea unor rezultate convenite dinainte;
• ia defini criterii referitoare la participarea voluntarilor, inclusiv cu privire la conditiile in care organizatia si voluntarul pot sa inceteze anagajamentul lor reciproc, si de a dezvolta politici care sa ghideze activitatea voluntara;
• a oferi protectie impotriva diferitelor riscuri voluntarilor si persoanelor pe care acestia le deservesc;
• a oferi voluntarilor instruire adecvata, evaluare regulata si de a aprecia rezultatele acestora in mod formal;
• a asigura accesul tuturor la activitatile de voluntariat, prin eliminarea barierelor fizice, economice, sociale si culturale.
Luand in considerare drepturile umane fundamentale exprimate in Declaratia Natiunilor Unite cu privire la Drepturile Omului, principiile voluntariatului si responsablitatile voluntarilor si organizatiile in care acestia sunt implicati, solicitam:
Tuturor voluntarilor sa proclame convingerea lor ca voluntariatul este o forta creativa care:
• construieste comunitati sanatoase si puternice care respecta demintatea tuturor persoanelor;
• invata persoanele sa isi exercite drepturile ca fiinte umane si astfel sa isi amelioreze vietile;
• ajuta la solutionarea problemelor sociale, culturale si a celor legate de mediu;
• construieste o societate mai umana si mai dreapta prin colaborare la nivel mondial;
Leaderilor
• tuturor sectoarelor sa colaboreze la crearea unor 'centre de voluntariat' locale si nationale, puternice, vizibile si eficiente ca actori principali in coordoanrea activitatilor legate de voluntariat
• politici/ la nivel de autoritati sa se asigure de respectarea dreptului tuturor persoanelor de a deveni voluntari, de eliminarea tuturor barierelor din calea participarii anumitor categorii; sa implice voluntari in propriile activitati, si sa ofere organizatiilor neguvernamentale resursele necesare promovarii si sprijinirii unei mobilizari si unui management eficient al voluntarilor;
• din sectorul de afaceri sa incurajeze si sa faciliteze implicarea angajatilor ca voluntari si de a aloca resurse umane si financiare pentru a dezvolta infrastructura necesara pentru sprijinirea voluntariatului;
• de opinie/ din mass media sa publice materiale despre voluntari, de a oferi informatii si de a incuraja si sprijini persoanele sa devina voluntari;
• din sistemul educational sa incurajeze si sa sprijine persoanele de toate varstele sa devina voluntari sa creeze posibilitati de reflectare asupra activitatii de voltunariat si de invatare din experienta de voluntariat;
• din institutiile religioase sa promoveze voluntariatul ca un raspuns adecvat la chemarea sprirituala adresata tuturor persoanelor de a-si sprijini aproapele;
• din organizatiile neguvernamentale sa creeze medii organizationale 'prietenoase' cu voluntarii si sa aloce resursele financiare si umane necesare pentru implicarea eficienta a voluntarilor.
Natiunilor Unite
• sa declare decada 2001-2010 'Decada Voluntarilor si a Societatii Civile' ca recunoastere a nevoii de a intari institutiile societatii libere;
• sa adopte 'V-ul rosu' (sigla IAVE, n.t.) ca simbol universal pentru voluntariat.
IAVE provoaca voluntarii si leaderii tuturor sectoarelor din intreaga lume sa devina parteneri in promovarea si sprijinirea voluntariatului, accesibilitatea acestuia pentru toate persoanele, ca simbol al solidaritatii intre popoare si natiuni. IAVE invita comunitatea globala a voluntarilor sa studieze, discute, recunoasca si sa puna in practica aceasta Declaratie Universala cu privire la Voluntariat.
Adoptata de Comitetul Director International al IAVE - The International Association for Volunteer Effort, in a XVIa Conferinta Mondiala, Amsterdam, Olanda, Ianuarie 2001, Anul International al Voluntarilor.


Reflectii privind activitatea de voluntariat in cadrul Institutului de Reforme Penale
Buravcenco Iulia, Universitatea de Stat, Facultatea de Drept, din Moldova,  anul III (BAC),  voluntar Institutul de Reforme Penale.

 “Fiecare om pe care il intilnesc in drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea incerc sa invat cite ceva pe linga fiecare. “(Sigmund Freud).  

Societatea in tranzitie este intotdeauna o societate plina de lipsuri, in care o mare parte a populatiei le simte consegvent. Republica Moldova, ca si de altfel toate statele se dezvolta datorita factorului extern, adica implicatia administratiei de stat este una formala.In aceasta ordine de idei ajutorul acordat din partea organizatiilor internationale si regionale, precum si din partea fundatiilor, a ONG-urilor este nu doar benevenit, ci si necesar. Aceste organizatii la rindul lor desfasoara diferite activitati pentru realizarea binelui comun, in special protejind paturile socialmente vulnerabile. 

O activitate deosebita in acest sens este activitatea de voluntariat, care reprezinta orice activitate neremunerabila prestata in interesul societatii. Este indiscutabila importanta acesteia  intr-o societate aflata in perioada de tranzitie, iar implicarea tinerilor in astfel de activitati in vederea educarii spiritului de ajutorare reciproca creaza o stabilitate psiho-sociala a persoanelor defavorizate.Institutul de Reforme Penale este o asociatie obsteasca non-profit care asista si supravegheaza garantarea drepturilor si libertatilor unor categorii defavorizate ale populatiei, si anume persoanele care se afla in detentie.

Pe linga aceste activitati generale, Institutul de Reforme Penale statueaza asupra alternativelor la detentie, considerind ca acestea sunt mult mai eficiente, decit pedepsele privative de libertate, care trebuie  sa se aplice doar in situatia in care persoana prezinta un pericol sporit si nu poate fi reeducata in alt mod. Institutul de Reforme Penale este fondatorul a 16 Centre de Justitie Comunitara, care desfasoara activitati in domeniul probatiunii presententiale, pregatirii pentru liberare si reintegrarea sociala a ex-detinutilor.

In vederea satisfacerii intereselor comunitare Institutul de Reforme Penale antreneaza voluntari care participa activ la realizarea sarcinilor si scopurilor organizatiei. Activitatea de voluntariat in cadrul Institutul de Reforme Penale presupune atit drepturi, cit si anumite obligatii pe care si le asuma fiecare voluntar in dependenta de domeniul curat.Dar in esenta nu este atit de important ce face fiecare din noi, in ce domeniu activeaza si cum participa la democratizarea societatii, important este aportul adus si dorinta de a ajuta si a schimba lumea necerind nimic in schimb. Cea mai buna recompensa este realizarea ca ai fost in stare macar pentru o secunda sa aduci o bucurie citusi de mica, in schimbul unui zimbet, unei multumiri, recunostinte...

Sergiu Vasilache, Universitatea de Stat, Facultatea de Drept, din Moldova, anul III (BAC), voluntar Institutul de Reforme Penale:

Odata ce comunitatea internationala in mare parte a constientizat ca progresul global nu poate fi conceput fara apararea si promovarea unui interes general util, s-au pus pe ordinea de zi cercetarea  metodologiei si gasirea de sisteme sociale care sa coexiste intru realizarea acestui interes. Astfel, ca element al unui sistem de asistenta, voluntariatul  gaseste acea cale in lumina careia notiunea de libertate sociala reevolueaza intr-o forma ce  echilibreaza conceptul de “vointa” umana ce deductiv se va ajunge la idea de Drept al omului. Prin urmare orice constructie sociala (organizatie guvernamentala sau nu, internationalăa sau nationala, stat sau comunitate de state etc) ce are ca scop promovarea Drepturilor omului ii este firesc benefica prezenta acestui fenomen cum este voluntariatul.

Mai mult ca atit aceste doua entitati pot fi privite filosofic sub ambele sensuri ale lor, astfel ele niciodata nu se vor exclude una pe alta.O deosebita institutie, cu realizari palpabile si cu un potential exceptional este Institutul de Reforme Penale din RM (IRP), ce in paralel cu alte  numeroase organizatii neguvernamentale creaza pirtie  promovarii si apararii drepturilor  omului, constituind in acelasi timp germenul si motorul reformelor penale din RM. Anume sub egida unei asemenea organizatii, voluntariatul slab dezvoltat in tara noastra poate sa prospere si sa atinga scopuri importante pentru ajutorul social. Totodata voluntariatul aduce beneficii nu doar societatii privita ca ceva unitar ci si voluntarilor insusi.

Astfel in baza primului aspect IRP-ul poate sa se manifeste ca ceva de proportii, cu ramificari in domenii, cu acoperiri in intrega tara in asa fel incit roadele activitatii sale sa ajunga la destinatie in mod cit mai centralizat, bine organizat si in acelasi timp, ori orice reforma este stabilita si puternica cind cuprinde intregul sistem de reformat. Totodata cu cit sint mai multi voluntari cu atit randamentul minim ce poate sa-l atinga aceasta organizatie este mai mare. Deci voluntariatul ar reprezenta un ajutor in 2 dimensiuni (pe de o parte fiind element al unei organizatii ce o promoveaza si o sustine, iar pe de alta parte oferind o asistenta directa insusi societatii)Sub idea celui de-al doilea aspect, voluntariatul reprezinta o experienta gratis pentru membrii acestea, o invatatura deosebita, pentru unii fiind un bun punct de plecare, iar pentru altii un profesionalism in domeniul respectiv.

Formarea de noi abilitati, metodologii si practici neaparat vor duce la o specializare si aprofundare a cunostintelor, punindu-se astfel baza viitorilor buni practicieni.In baza acestor idei actvitatea de voluntariatul in cadrul IRP constituie un fenomen ce perfect se incadreaza in necesitatile RM ca tara aflata in perioda de tranzitie, fiindu-i necesar primordial sprijinul cetatenilor adepti ai armoniei sociale.

Daniela Groza, Universitatea de Stat, Facultatea de Drept, din Moldova,  anul III (BAC), voluntar Institutul de Reforme Penale:

Drepturile omului sunt acele valori care stau la baza unei societati democratice. Garantarea acestora ii revine institutiilor statale, dar si organizatiilor nonguvernamentale care de fapt intensifica si amplifica procesul de promovare si asigurare a drepturilor si libertatilor omului intr-un Stat de drept.Voluntariatul este o posibilitate de contribui la protejarea si dezvoltarea principalelor valori sociale, precum si la asigurarea unei transparente a legii, oferind posibilitatea de a contribui la schimbarea mentalitatii oamenilor prin informare sociala. Acorzi un sprijin moral persoanelor vulnerabile si trezesti in sufletele acestora dorinta de a lupta pentru dreptate. Atunci afli ca poti fi util societaii!Nu pot sa nu mentionez ca aceasta activitate aduce un beneficiu viitoarei  profesii (si nu ma refer aici la ceva  material fiindca voluntariatul este o activitate ce nu implica o contraprestatie baneasca, adica este binevola, desfasurata din propria initiativa) ma refeream de fapt la grandioasa experienta si practica pe care o acumulezi pe timpul activitatii .

Ai posibilitate sa studiezi poblemele cu care se confrunta sociatatea noastra sa inventi da la profesionisi modul de solutionare a acestora.Astfel activind ca voluntar in cadrul Institutului de Reforme Penale am posibilitatea sa studiez modul de dezvoltarea a sistemului  de justitie penala al Republicii Moldova, cum ar fi: modul de solutionare extrajudiciara a conflictelor, modul de implementare a pedepselor alternative detentiei (munca neremunerata), care sunt drepturile persoanelor aflate in conflict cu legea si cum sunt respectate sau care sunt pasii de reintegrare a ex-detinutilor.